Oana Roman acuză de câteva săptămâni stări de rău, iar medicii nu îi găsesc nimic. Vedeta este foarte panicată, deoarece merge la mai mulţi medici pentru a afla ce are, dar nici unul nu îi găseşte vreo cauză.
„Nimeni nu a ştiut să îmi spună practic ce am. Eu nu prea am avut, din fericire să spun, probleme de sănătate până să nasc. Nu am ajuns la spital niciodată am fost foarte sănătoasă după care de-alungul timpului am avut afecţiuni tot nu mă simt bine…să aflu totuşi de la ce îmi este atât de rău. Am venit întâi aici pentru că aici îmi fac eu analizele, mi-au dat un diagnostic pe care o căram după mine din iarnă… pneumonia mi-a trecut şi la alţi medici, şi la alte spitale, să iau mai multe opinii. Păi întâi am avut simptomele de tuse şi aşa mai departe, stare de răceală să spun nu mai puteam să respir, obosesc foarte repede, transpire, analizele mele ies foarte bine… nu s-a găsit o cauză anume. De sâmbătă seara tot fac analize, de toate felurile, ca să încercăm să depistăm, s-au desumflat picioarele, cauză mai gravă, set de sânge, ecografie la tiroidă, alergologic, şi endocrinologice, ceva la tiroidă. Recunosc că eu nu mi-am investigat partea asta prea atent de vreo 25 de an. O să îmi revin. Nu am o boală gravă”, a mărturisit Oana Roman.